Monografie

Unul dintre satele mai vechi din zonă, a cărui primă menţiune documentară datează din 15 octombrie 1491, când Ştefan vv. întăreşte dania pe care „… Nastea, fiica lui Ivan Bâzdâg, de bunăvoia ei, … şi a dat vărului ei, sluga noastră Balşe, un sat pe Podraga, anume Drăguşanii, puţin mai sus de Iazul lui Milea… Iar hotarul acelui sat să fie din toate părţile după vechiul hotar, pe unde au folosit din veac…”[1]. Nastea, fata lui Ivan Bâzdâg dăduse nepotului său Balş satul Drăguşeni pe Podriga, în 1490[2].

Din document se constată că satul a fost în stăpânirea lui Ivan Bâzdâg, tatăl Nastei, şi trecea în 1491, prin donaţie, în stăpânirea lui Balşe, dar hotarul acestui sat „… pe unde au folosit din veac…” fusese stabilit într-o perioadă anterioară, îndepărtată. Satul exista, cu siguranţă, din veacul al XIV-lea şi şi-a luat numele de la pa­tro­ni­micul Dragoş, cel al primului jude sau cneaz.

Satul a avut caracter dublu: parte a fost în stăpânire răzeşească iar cealaltă parte a fost în stăpânire boierească[3].

La 10 iunie 1671 „Aniţa, jupâneasa lui Strătulat Brahă, din Drăguşeni, vinde lui Stratulat Volcinschi o parte din satul Noua Suliţă…”[4] pentru ca la 25 martie 1672 Gheorghie, fiul lui Strătulat Brahă din Drăguşeni să vândă încă trei părţi din jumătatea aceluiaşi sat Noua Suliţă[5].

La sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul celui următor, când se refac marile domenii funciare, cea mai mare parte a moşiei Drăguşeni trece în stăpânirea lui Răducanu Rosetti, hatman, stăpân şi în moşia Miorcani (atunci numită Hudeştii Mici).

Satul şi moşia Drăguşeni nu au fost în stăpânire mănăstirească. Moşia Drăguşeni a fost divizată în două părţi; partea de sus, nord, nord-vest a fost moşie boierească, în stăpânirea unor familii boiereşti, care stăpâneau şi moşia Puţureni, de la nord, până la Pârâul Volovăţ, iar partea de sud, sud-est a fost în stăpânire răzeşească, până la marginea de est a satului actual Podriga, înfiinţat pe vechea moşie Drăguşeni. La est de actualul sat Podriga era moşia Pustiul, în stânga pârâului Podriga şi „umbla” cu moşia Ştiubieni, care au fost întărite împreună mănăstirii Putna de către Ştefan cel Mare şi Sfânt la 24 noiembrie 1492: „… şi am mai dat acestei sfinte mănăstiri a noastre de la Putna un loc din pustie pe cealaltă parte a Podragăi, de la drumul lui Iachim la vale, până la Trei Gloduri…”[6].

Locul din pustie devine moşia Pustiul, la est de satul Podriga, până la hotarul cu teritoriul actual Săveni, care încorporează pe marginea de nord vechea moşie Fodorăni. Pentru moşia Pustiul Mănăstirea Putna a avut numeroase litigii cu stăpânii moşiilor Săveni şi Fodorăni.

Partea de nord-vest a moşiei Drăguşeni pe care se afla satul Drăguşenii de Sus era înainte de 1780 în stăpânirea lui Neculai Rosetti, cel care la 27 septembrie 1804 făcea parte din tovărăşia formată din Teodor Mustaţă, Iordache Balş, Iordache Rosetti, Panait Cazimir şi Constantin Carp şi care cumpărau pentru suma de 331.000 galbeni 54 moşii şi selişti de la Guvernatorul din Galiţia în numele Fondului religionar din Bucovina[7].

Se pare că familia Rosetti iese din moşia Drăguşeni după 1844 căci la 18 martie 1844 logofeţia face cunoscut Divanului Ţării de Sus că Maria Rosetti Roznovanu, născută Ghica, poate că vândă jumătate din moşia Drăguşeni, ţin. Dorohoi, în urma procesului avut cu soţul ei, Constantin Sturza[8].

Partea de sud, sud-est a moşiei Drăguşeni a avut caracter răzeşesc, ca şi moşia Ichimeni, refăcându-se moşia mare, în stăpânire boierească, boieri mărunţi cu proprietăţi la fel. Cea mai mare parte din această moşie ajunge în stăpânirea lui T. Pisoschi, care locuia la Ichimeni, de la care trece în stăpânirea lui Gh. Codrescu, căsătorit cu Ecaterina Pisoschi[9]. La Drăguşeni locuiau şi Elena şi Sofia Pisoschi[10].

Cea dintâi biserică menţionată din satul Drăguşeni este cea construită în anii 1780 (?) de către Răducanu Rosetti în satul Drăguşenii de Sus, cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”, din bârne de lemn. Biserica din satul Drăguşenii de Jos s-a construit în anul 1857, cu pereţii din zid de cărămidă, de către Gheorghe şi Ecaterina Codrescu, fiica lui T. Pisoschi, de la care moştenise partea din moşie[11].

Preoţi slujitori: C. Dărângă, Octav Măriuţă, C. Dohotariu, Mihai Apetroaie (1940-1979), Ioan Manoliu, din 1980.

Şcoala din satul Drăguşeni îşi începe activitatea în octombrie 1865[12], căci la 12 octombrie este numit ca învăţător provizoriu Jijian Chirilă. Şcoala va funcţiona cu întreruperi, în 1868 primarul comunei raportează că de câteva luni învăţătorul este plecat[13], dar se numeşte alt învăţător la 22 septembrie 1868, Neculai Drusu[14].

Local propriu pentru şcoală s-a construit în perioada 1925-1936, cu reparaţii capitale în anii 1957 şi 1972. Localul actual, şcoala nouă, cu opt săli de clasă şi anexele necesare, s-a construit în perioada 1972-1974[15].